Dragostea întrece pe stomac
Mă inspiră bucățile alea din tine
fără vino-ncoa dar date dracului,
îmi vine să-ți scriu
monografia cetățuii pubiene
în care multi hoți la drumul mare
și-au deschis jugularele
ca tu să-auzi mai tare cum le bat inimile.
Pe loc mi se-aprind călcâiele,
probabil nu de dragoste
ci de la ciuperci.
Ai rămas doar o fostă flască iubire,
o amintire clasată-n colecția de mirosuri
pe care nu le poți ignora.
Încă-mi mai treci prin stomac
și mă-nfior când văd frigiderul gol.
Încă mă-nțeapă-n piept ghearele spicelor,
amintire de când încercam să stau de veghe
în lanul cu gard ghimpat
iar tu ședeai la țări distanță
și flatai depărtările cu gura plină de vorbe grele,
fericită că orizontul te ține departe de mine
și de trecutul tău neamprentat.
În piața pătrată care bate spre cerc
protestez ad unum, eu și defectele mele,
împotriva perfecțiunii, trasă la trafalet
pe toate aspectele vieții.
Mi se alatură câinele lui Pavlov,
care salivează doar în ziua alegerilor drepte,
adică niciodată, fiind inundat
pe dinăuntru.
Instinctul îmi spune că trebuie să pretind
că sunt omul lui Pavlov
și că salivez doar când câinii protestează
în locul meu.
În jur, mă uit după primul refugiu
în calea lupilor și-a sistemului.
Văd fantoma lui Pavlov
mușcată de câinii puși pe alegeri drepte.
Dau zor să-l ajut; nu pot spune
câți câini stau să muște,
cabrați în vangarde lătrătoare
din pancarta pe care nu am îndrăznit
să scriu ceva.
În piața pătrată care a devenit cerc
tac pentru toți, îmbrățișez perfecțiunea
trasă la trafalet. Am îmblânzit câinii,
m-au îmblânzit oamenii,
Le-am dat o bucată din mine
de care mă puteam lipsi.
Reflex
Tomnambulatoriul
Tomnambulatoriul este azilul toamnei.
Avalanşe morbide de flori
adunate sub cearşaful prăfuit
al imaginaţiei unui cameleon.
Purpură şi cremene
ostenesc pe caldarâmuri,
ucise de trecerea frunzelor
în nepăsare.
Suliţe de noiembrie cheamă-n duel
raze ruginii înfipte-n unghia
norilor pastelaţi
şi-a cerului de nimic.
Judecata de neon
a galbenului de soare mort,
cu reci adieri, regine despletite-mbie,
îngânând povești pe aleea azilului.
Oare cu-adevărat sunt eu,
copil al rodului desfrunzit?
Sunt eu corăbierul
ce sorb coşmar
dintr-un pantof de damă ?
Sunt eu, sau toamna-mi joacă
saltimbance-nchipuiri în minte?
Toamna cheamă coruri din înalt
toamna cheamă păsări din spic,
toamna cheamă ultimele consoane
în aliniament major,
pentru-a le izgoni în criveţele viitorului.
Toamna este doar materie confuză.
Astenic ritm, moartea cerbilor,
ropot de mercur pe osia sufletelor,
și-atunci mă-ntreb ca pentru prima oară
cât ne va bântui dansul,
dansul luminilor spulberate peste noi?
Geopolitică III
Siluete părăsite fug de război.
Fug și se-agață de orice,
asemeni fructelor coapte.
Nu cad în gol,
cad în plinul problemei,
pe mesele de discuții
ale rotunzilor planetari.
Devin numere, devin săgeti pe hărți,
trec prin mare și foc,
lasă pruncii ofrandă, merg mai departe.
Se strecoară prin ochiuri de gard
câte unul, câte toți,
în curți împărătești
vecine, prietene, împietrite,
stâncile diplomației,
presspapier pe spinarea
continentelor.
Unii îi întâmpină cu brațele deschise,
atât de deschise că sunt de necuprins.
Alții ridică din sprâncene;
din ele sudează sarma ghimpată,
atât de frumoasă, deasă și
cu arabescuri strălucitoare,
cu boabe de sânge în vârfuri,
cu strigăte pe portativ,
tenori în teroare.
Sârma trece printre oameni, suboameni, supraoameni.
Sârma, restrâns colier.
Sârmeuropa.
Îngrădiunea europeană.
Mai ziceți și voi ceva;
eu am emigrat.
SMALL
WORLDS
part 1
SMALL
WORLDS
part 2
SMALL
WORLDS
part 3
„Bucharest, Romania, Europe, Terra. Winter 2016. Hottest winter ever, inspiring the dreamers to dream and the worried to worry of things to come. This winter brought me mixed feelings. It determined me to return to nature, to contemplation and simpler thoughts. A simple approach toward immediate thoughts and feelings is what I have craved for a long time. A mild form of meditation upon the fast glimpses of reality, a fast reaction over an idea that just scratched the surface, the soft noise of a feather that can inspire a symphony, a self-conscious ray of light that nobody notices, the deaths of old heroes shadowed by invisible replacements.
In this series of works the oil colors are scarce, „dancing“
on and with the wide backgrounds, created through experimental techniques that are still under development.
My main aim is to express different emotions, to share the pure happiness of painting, free of restrictions, free of fear, free of the desire to broadcast big ideas.
In this series, I paint my own small worlds, explored with fragile steps, while I hold my breath not to disturb the natural way the seconds go by“.
