Decât hipotermie, 

mai bine hipoterție. 

Decât ud, mai bine zălud, 

tras prin făină de diamant din neant, 

tot rece, tot cald. 

Crud ca un vechi-născut 

cu simțiri articulate 

în propoziții drepte la apel. 

​

Cândva simțeam anotimpurile, 

nu mă făceam simțit. 

Mare crai, patru pe an aveam. 

Însămânțam, mă prăjeam, 

culegeam, zgribuleam. 

S-au dus, undeva între inimă și plămâni, 

s-au urcat spre creștetul alb 

și au plecat uitării, în șirag, 

fâlfâind din frunze și flori. 

​

Acum simt doar ace de foc și gheață 

care îmi cos straie pe alte măsuri, 

m-alungă de acasă în marș forțat, 

în croncănit de ciori 

și simfonii de greieri, 

între mașinile nervoase 

conduse de pitici și mai nervoși 

pe străzi de pomină, 

între monoliți scumpiți și părăsiți, 

între statuile cu piei bronzate, 

între urmele-n continuă mișcare, 

puhoi de noi, pe linia de producție 

a unicei prognoze, sfârșitul.